De cateva zile trec prin niste stari foarte ciudate, dezvoltate si amplificate de factori exteriori, dar care imi dau ocazia sa imi dau niste raspunsuri la propria viata. Sa imi dau seama ca nu am de ce sa ma plang de viata mea, trebuind sa fiu in schimb recunoscatoare ca am in jurul meu o familie si oameni care ma iubesc si ma apreciaza pentru ceea ce sunt. Am avut ocazia sa vad numeroase cazuri de familii distruse si imbibate de durere, astfel incat, aseara am tinut (din tot sufletul si cu toata sinceritatea unui copil recunoscator) sa le multumesc parintilor mei pentru viata pe care o am, pentru iubirea si sprijinul pe care mi l-au acordat mereu si pentru faptul ca ne-au oferit o familie unita si fericita. Si le-am spus cu lacrimi in ochi ca pot suporta multe in viata, dar cel mai dureros moment pentru mine ar fi acela in care as vedea in ochii lor o urma de dezamagire in ceea ce ma priveste. Si atunci am inceput sa ma gandesc la toate lucrurile pe care as putea sa le fac pentru ca ei sa fie dezamagiti de mine. Cu toate astea, cea care mi-a alinat mereu toate suferintele, cea care ma cunoaste dincolo de bine si de rau in orice moment al vietii mele, mi-a spus strangandu-ma in brate, ca orice as face, nu as inceta niciodata sa fiu copilul lor si nu ar inceta vreodata sa ma iubeasca. Oricum ei nu ar avea absolut nicio vina pentru greselile si alegerile mele. Fiecare are dreptul sa isi construiasca viata cum crede ca ar fi mai bine si cu speranta ca poate asa va fi fericit. Nu intotdeauna cand ne aflam la o rascruce de drumuri, il alegem pe cel corect, dar este dreptul nostru sa incercam si sa nu regretam mai tarziu pe cat se poate.Probabil asta am cautat si cand te-am ales pe tine. O aripa de sprijin, un dram de siguranta si o mangaiere de suflet, asa cum am fost mereu obisnuita. Nu mi-a pasat de obstacole, nu mi-a pasat de lumi inversunate, am vrut doar sa imi demonstrez ca ceea ce caut nu este ireal. Si acum iti pot da drumul, chiar daca nu te pot indeparta niciodata de inima mea. Au trecut doar cateva zile in care a primat orgoliul si totusi am scris pe foi cuvinte alambicate cu ganduri pe care as fi vrut sa ti le impartasesc. Am vrut sa nu le uit atunci cand in sfarsit ar fi venit momentul pentru un rezumat al vietii mele netraite, ne-simtite. Te simt langa mine pentru ca imi poti fi in acelasi timp prieten, parinte si iubit...pentru ca ma intelegi fara nicio explicatie si vezi adanc in sufletul meu in care simt la fel ca tine viata de dincolo de ziduri...si pentru ca nu depind de tine, dar esti tot ce mi-am dorit vreodata in viata. Si pentru ca te pot iubi doar prin recunostinta de a simti ceea ce simt si fara sa am vreo tendinta de posesivitate asupra vietii tale. Chiar daca nu esti si nu vei fi niciodata al meu, eu iti multumesc ca existi si ca mi-ai aratat ca pot oricand iubi mai mult si ca pot fi iubita asa cum sunt - nebuna, copilaroasa, zburatoare, femeie, scolarita, sfanta si pacatoasa, prietena, iubita si poate candva si mama...
